Dodon a semnat decretul! Bahar a primit cetățenia Republicii Moldova!

bah.jpg

Peste 5.000 de oameni s-au îmbulzit ieri la MallDova pentru a o vedea și a discuta cu actrița Bahar, din filmul „Viață Furată”, difuzat de Canal 2. Pentru moldoveni, această eroină reprezintă un exemplu de curaj și omenie, iar seară de seară serialul adună în fața televizoarelor circa 300 000 de telespectatori.

Despre Bahar a aflat și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Acesta a rămas impresionat de popularitatea actriței și a hotărât să facă moldovenilor un cadou de Paști. Astfel, președintele Dodon a semnat un decret prezidențial prin care eroina Bahar a primit cetățenia Republicii Moldova.

„De ce să aibă cetățenia Moldovei un Traian Băsescu unionist, urât de moldoveni, dacă cetățenia noastră o poate avea această minunată și îndrăgită femeie – Bahar! Vreau ca cetățenia Moldovei pentru Bahar să fie un cadou al meu pentru cetățeni cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale.”, a declarat președintele Dodon, aflat și el la MallDova la întâlnirea cu Bahar.

Președintele Dodon s-a inspirat de la Vladimir Putin, care a acordat cetățenia Federației Ruse mai multor actori, printre care Steven Seagal și Gérard Depardieu.

Bahar a mulțumit frumos pentru cetățenie și a îndemnat moldovenii să susțină votul uninominal. Actrița turcă are intenția de a candida la funcția de deputat în circumscripția ce va fi creată în Autonomia Găgăuzia.

Anunțuri