În urma ciocnirii colaboratorilor MAI cu protestatarii LGBT, s-a descoperit că au dispărut 300 bastoane de cauciuc de la polițiști

gtre
Ieri la Chișinău s-a desfășurat un nou marș pentru susținerea homosexualilor. La eveniment au participat circa 300 persoane LGBT. Evenimentul, numit simbolic „Fără Frică”, a fost organizat de ex-consilierul lui Vlad Filat, actual consilier al Maiei Sandu, Dumitru Alaiba. Coincidență sau nu, este prima experiență de acest fel a lui Alaiba, după ce anul trecut s-a despărțit de soția sa. Deci, liber să încerce senzații tari. 🙂

În linii generale, marșul a decurs fără incidente și altercații, dar cu pierderi semnificative pentru colaboratorii MAI. Imediat după marș, MAI a trimis un comunicat de presă prin care a anunțat că le-au fost furate circa 300 bastoane de cauciuc.

Pierderi semnificative au înregistrat și Mitropolia Moldovei, circa 3 tone de aghiasmă și 250 ouă de găină.

Comunitatea LGBT și-a ales ieri și un consiliu care să le reprezintă interesele și care să anunțe viitoarele lor acțiuni. Astfel, președintele consiliului de directori a fost ales Dumitru Alaiba, copreședinți au fost alese Natalia Morari și Nata Albot, iar funcția de secretar executiv a revenit activistului Grigore Petrenco. Președinte de onoare a fost votat sociologul Arcadie Barbăroșie. Acesta va avea misiunea de a face sondaje pentru a demonstra că în Republica Moldova există tot mai mulți și mai mulți homosexuali.

Consiliul LGBT a anunțat că următoarea acțiune va avea loc pe data de 11 iunie. Pasha Parfeni și Cătălin Josan a fost primul cuplu care și-a anunțat deja prezența la eveniment.

ADAUGĂ => COMENTARIU

Anunțuri