Pentru că „înainte era mai bine”, unele magazine din Chișinău fac rânduri artificiale pentru clienți și organizează „deficituri”

photo_2017-07-12_10-11-11

Visul nostalgicilor după epoca sovietică, curând va deveni realitate. Un lanț de magazine din Chișinău, se vor transforma în mici mașini ale timpului pentru a reda atmosfera de altă dată. Cine nu ar dori acum să meargă la market, un kg de carne să coste 10 lei, dar culmea, carne să nu mai fie în vânzare? Sau cine nu și-ar dori să stea 2 ani în rând pentru ași cumpăra o mașină? Sau pur și simplu rândurile interminabile după pâine dimineața? Pornind de la aceste amintiri frumoase, agentul economic și-a pus afacerea pe roate.photo_2017-07-12_10-11-16

Totuși, nu oricine va putea intra în respectivul lanț de magazine. Administratorul a declarat în exclusvitate că vor putea face cumpărături la el, doar persoanele care poartă în piept așa-zisa lentă a sf. Gheorghe, iar pe mașini vor avea abțibilduri cu mesajul – La Berlin!

Mai mult, pentru a fi siguri că intrând în respectivele centre comerciale, clienții vor simți atmosfera sovietică, omul de afaceri și-a propus să organizeze periodic renumitele deficituri. Prin metoda rotativă, va fi deficit la carne, produse lactate, alte produse de uz casnic și așa mai departe. După 3 luni de activitate, agentul economic va introduce în vânzare și hârtia igienică.

Organizând rapid un vox populi, mai mulți oameni din Chișinău s-au arătat încântați de idee și au spus că abia vor să revină în trecutul glorios al epocii sovietice.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a salutat ideea și a declarat că astfel de magazine trebuie extinse la nivel de țară.

Anunțuri