Armata Națională schimbă cele 6 MIG-uri sovietice pe 2 avioane americane F-35!

MIG29
Scurt istoric. După destrămarea URSS, Republica Moldova a moștenit 32 de avioane de vânătoare MIG-29. Ulterior, în 1997, ministrul privatizărilor de atunci, Vlad Filat, împreună cu președintele țării de atunci, Petru Lucinschi, premierul Ion Sturza și șeful AIR Moldova, Victor Țopa, au vândut 21 de avioane la un preț de doar 40 milioane de dolari. Și asta în condițiile în care un singur aparat de zbor costa la acea vreme aproximativ 7 milioane de dolari. Au mai fost vândute și alte aparate de zbor, ca până azi să ajungă să avem doar 6 MIG-uri.

avioane moldovenesti

F 35 moldovenești

Pentru că nu aveam atâțea piloți de avioane militare, Armata Națională a Republicii Moldova a hotărât să schimbe aceste 6 aparate de zbor sovietice, MIG -29, pe 2 avioane de vânătoare americane, F-35!

Comandantul forțelor aeriene moldovenești a declarat că două avioane de luptă pentru dimensiunile țării noastre sunt suficiente.

Cel care s-a opus tranzacției, a fost comandantul suprem al forțelor armate, Igor Dodon, care a declarat că țara noastră nu are nevoie de avioane de luptă de la NATO pentru că noi suntem neutri și creștini ortodocși în primul rând, lucru ce ne apără de toți dușmanii.

Și mitropolitul Vladimir a anunțat că va boicota evenimentul și nu va sfinți cu agheazmă aparatele de zbor. Acum câteva zile Mitropolitul a anulat și oficierea slujbelor religioase, pentru a se răzbuna pe creștinii zgârciți ce nu mai vor să dea bani preoților.

De cealaltă parte, Andrei Năstase și Maia Sandu au declarat că această tranzacție nu este nimic altceva decât o nouă fiță a liderului PDM, Vlad Plahotniuc, care s-ar fi plictisit să zboare prin țară cu elicopterul și va zbura de acum în colo cu F-35.

 

Anunțuri