Igor Dodon e într-atât de creștin că fierbe pelmenii în agheazmă

y6479

Republica Moldova se poate mândri cu cel mai creștin președinte din spațiul CSI. Fiind la a 10-a sa vizită în Federația Rusă, țara aleasă de Dumnezeu ca să pedepsească neamul românesc, Dodon a avut o întrevedere cu Kiril, cel înalt și mai mult decât fericit.

Dodon a vrut să scoată în evidență cât de cretin este el în comparație cu alți politicieni.

„Moldova e stat creștin. Încă de pe timpul lui Ștefan cel Mare moldovenii cred în puterea lui Dumnezeu. Eu tot cred. Și eu nu că mă laud, dar cred că sunt cel mai bum creștin din țară. Eu chiar și pelemenii îi fierb cu agheazmă, nu cu apă simplă”, a declarat Dodon.

De cealaltă parte, Kiril i-a mulțumit lui Dodon că promovează dogmele și obiceiurile babelor creștine, dar nu adevărata credință în Dumnezeu.

„Mă bucur că promovezi apucăturile babelor. Din asta avem toți de câștigat. Tu câștigi voturi, bisericile noastre câștigă bani”, a spus Kiril cel înalt.

Nu e prima dată când Dodon surprinde cu declarații de acest gen. Anterior el spunea că practic zilnic se trezește de la 4 dimineața și dă cu agheazmă președinția pentru a alunga vrăjile.

Anunțuri