Mitropolia Moldovei își lansează propriul partid – Într-un PAS bun!

 

Mitropolia moldovei, partid politic, mitropolia isi face partid

Mitropolia Moldovei a zis că și-a găsit drapel și stemă, dar asta încă nu e finalul reformelor bisericești, mai nou Mitropolitul a zis că dorește să își creeze și un partid politic. „Partidul politic va fi unul de orientare sus-jos-dreapta-stânga, cam cum se face și crucea ortodoxă, să arătăm că suntem pentru toată lumea nu îi împărțim pe viziuni”. zice un preot responsabil pe ideologie.

Întrebat de jurnaliști cum i-a venit ideea aceasta, Mitropolitul Vladimir a spus că după Crăciun în timp ce juca belot cu Markel și alți preoți, au zis că ar putea să aibă și mai multă putere. „Organizații teritoriale avem în fiecare sat, iar mobilizarea susținătorilor nu e o problemă, e de ajuns să fie vreo sărbătoare sau duminică, publicul nostru țintă e prezent la sediu.”

Mitropolia zice că nu s-a decis cu numele partidului. Sfântul Sinod are 2 variante pe care le vor discuta în timpul postului. Prima variantă este „Partidul Preoților și a Moaștelor” iar a doua ar fi „Slavă ție Mitropolit Vladimir”, doua a fost propusă chiar de Mitropolit.

Reclame