Noul președinte al Academiei de Științe a Moldovei, Mitropolitul Vladimir, planifică lansarea unei biserici în spațiu!

biserica spatiala, mitropolitul vladimir, academia de stiinte

Elon Musk ar fi mândru de noul președinte al Academiei de Științe din Moldova! Mitropolitul Vladimir, inspirat de performanța lui Musk de a trimite un automobil Tesla spre Marte, a anunțat că va trimite o biserică în spațiu.

„E nevoie ca extratereștrii să afle de cuvântul domnului și să mai doneze niște bani pentru construcții și reconstrucții de castele, of mă scuzați biserici și mănăstiri evident. Bisericile spațiale vor fi dotate cu bancomate intergalactice, orice ban introdus în bancomat se va converti imediat în valuta noastră preferată, dolarul american, ca să combinăm și nou, utilul cu plăcutul.”

Mitropolitul Vladimir se gândește să scrie o carte, fiind primul om care atât de bine a combinat religia și tehnologiile. Noul președinte al AȘM demonstrează că banul e capabil să îmbine perfect două domenii la prima vedere îndepărtate ca și ideologii.

Anunțuri