Cine ar fi crezut! Maia Sandu a aplicat la programul „Prima Casă”

republica moldova, maia sandu pas, prima casa, guvernul filip reforme 2018

Poate unii știau, poate alții nu, dar Maia Sandu n-are casă. Ea locuiește în chirie într-un apartament cu două camere în sectorul Buicani al Capitalei și achită câte 200 de euro pe lună.

„Să cumperi un apartament în Chișinău costă de la 30 de mii de euro în sus. Eu nu am așa bani, vă dați sama. Acum datorită lansării programului Prima Casă de către Guvernul Filip am decis să aplic și eu. Visez de mulți ani la propria locuință”, a spus Maia Sandu.

Prin programul ”Prima Casă”, statul dorește să sprijine în mod direct pe toți cei care se află în fața achiziționării unei locuințe. Modalitatea de realizare a programului este făcută prin intermediul garanției de stat, ceea ce face ca acest produs să fie mai accesibil în comparație cu alte credite imobiliare.

Beneficiar al programului de stat ”Prima Casă” poate fi orice cetățean al Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani la momentul solicitării creditului ipotecar. Maia Sandu are 43 de ani.

 

Anunțuri